Press Release —Local Decembrie 22, 2020

Date empirice noi privind impactul COVID-19 în Moldova asupra mobilității, prezentate de OIM în cadrul Zilei Internaționale a Migranților 2020

data

18.12.2020 / Chișinău, Republica Moldova
În cadrul unui atelier online organizat în perioada 17-18 decembrie 2020, au fost prezentate date empirice noi privind modul în care COVID-19 a afectat procesele migraționale în Moldova. În cadrul evenimentului au fost abordate aspecte legate de impactul COVID-19 asupra mobilității, migrației forței de muncă, soluțiile existente pentru a sprijini reintegrarea migranților moldoveni și inițiativele de implicare a diasporei în dezvoltarea locală.
Evenimentul de 2 zile a fost organizat de Organizațiile Internațională pentru Migrație (OIM) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Biroul de Relații cu Diaspora, cu sprijin financiar din partea Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC). Atelierul a reunit reprezentanți ai Guvernului Republicii Moldova, exponenți ai societății civile, mediului academic, diasporei moldovenești și lucrători migranți.
Evenimentul a fost deschis de domnul Lars Johan Lönnback, șeful Misiunii OIM Moldova, care a moderat și prima sesiune a zilei. În deschiderea atelierului, domnul Lönnback a menționat că, în ultimul an, de la izbucnirea pandemiei COVID-19, OIM Moldova împreună cu alte Agenții ONU au sprijinit Guvernul Moldovei să diminueze impactul pandemiei, inclusiv prin furnizarea de date empirice pentru susținerea măsurilor de răspuns și recuperare timpurie, precum și a acordat sprijin sistematic autorităților naționale pentru a asigura controlul și prevenirea COVID-19.
Dna Nelea Rusu, secretar de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a salutat publicul și a menționat că Guvernul Republicii Moldovei apreciază mult sprijinul OIM, SDC, PNUD, Băncii Mondiale și a altor parteneri pentru suportul acordat în timpul pandemiei. De asemenea, secretarul de stat a subliniat că „În contextul pandemiei COVID-19, migranții au devenit și mai vulnerabili decât înainte, deoarece aceștia trebuie să facă față pierderii locurilor de muncă, lipsei resurselor financiare, pierderii locuinței, precum și restricțiilor de mobilitate impuse de majoritatea țărilor gazdă”.
Completând declarațiile de mai sus, doamna Dima Al-Khatib, reprezentant rezident la PNUD Moldova, a declarat că: „Migrația este un domeniu care ar trebui plasat în centrul atenției. Evenimentul de astăzi și de mâine pune în lumină complexitatea migrației și a impactului acesteia asupra fiecărei gospodării din Moldova, care este resimțit într-un fel sau altul ”.
Domnul Tom Bundervoet, economist principal al Grupului Băncii Mondiale, a completat cele menționate și a subliniat că: „Migranții tind să câștige mai mult, să învețe noi abilități în țara de destinație și să trimită înapoi remitențele acasă. Când vorbim despre remitențe, vorbim despre resurse financiare enorme care sunt transferate la nivel global. Când aceste transferuri se fac în siguranță, ele reprezintă o sursă excelentă pentru dezvoltarea țării. Însă banii câștigați în străinătate au, de asemenea, un aspect care reflectă pierderea competențelor și, din această cauză, este important să se creeze modalități prin care migranții să revină și să își aplice noile competențe în țara lor de origine și să rămână în cele din urmă acasă. ”
Completând mesajele dlui Bundervoet, doamna Natalia Grîu, secretar de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării a menționat că „Mulți dintre cetățenii care au plecat în străinătate se întorc cu noi competențe. Vrem să transmitem un mesaj cetățenilor noștri – abilitățile și învățarea pe tot parcursul vieții contează, vrem să avem grijă de aceste noi abilități pe care migranții le aduc în Moldova, avem nevoie de ele ”.
În cadrul evenimentului, OIM Moldova a prezentat cele mai recente date privind impactul COVID-19, numărul și profilurile migranților care se întorc, precum și vulnerabilitățile specifice ale grupurilor afectate de scăderea remitențelor. Rezultatele studiului reprezentativ la nivel național realizat în parteneriat cu Banca Mondială, completează studiul anterior al OIM Moldova privind impactul COVID-19 asupra diasporei și a lucrătorilor migranți.
Unele dintre constatările studiului lansat:
• Majoritatea persoanelor revenite în timpul pandemiei sunt migranți circulari, pe termen scurt (85%) care au lucrat în străinătate în construcție (36%) și îngrijire casnică (27%).
• Veniturile s-au redus pentru 52% din gospodării în timpul COVID-19.
• În timp ce unele gospodării (26%) au înregistrat o scădere a remitențelor, altele (20%) au raportat o creștere a banilor primiți de la rudele lor care lucrează în străinătate.
• Majoritatea persoanelor revenite intenționează să părăsească Moldova în viitorul apropiat (61%), dar în același timp 37% intenționează fie să găsească un loc de muncă, fie să înceapă o afacere în Moldova.
• Unii dintre migranții au resimțit atitudini discriminatorii /sau ostile după întoarcerea lor acasă (24%).
• Top 3 condiții pentru ca migranții să se întoarcă definitiv sunt: creșterea economică și creșterea nivelului de trai (75%), oportunități de angajare (63%) și reducerea corupției (59%).
Evenimentul poate fi urmărit aici: Prima zi & A doua zi
După finalizare, raportul va fi publicat pe site-ul OIM Moldova https://moldova.iom.int/publications
Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați Vitalie Varzari, asistent principal al Programului Migrație și Dezvoltare, OIM Moldova, vvarzari@iom.int