News
Local

„Invizibili printre noi” marchează Săptămâna de luptă împotriva TFU

„Invizibili printre noi” marchează Săptămâna de luptă împotriva TFU

Pe 18 octombrie 2017, a fost inaugurată campania de informare „Invizibili printre noi”. În cadrul acesteia, timp de o săptămână, în perimetrul Arcului de Triumf, vor fi expuse 10 figurine, pe care sunt inscripționate istorii reale, trăite de victimele traficului de ființe umane (TFU).

Evenimentul  marchează Ziua Europeană de luptă împotriva TFU și „Săptămâna de luptă împotriva TFU” (16-22 octombrie), desfășurate al VI-lea an consecutiv. Scopul acestei campanii naționale este sensibilizarea și informarea societății despre riscurile și consecințele acestui fenomen. Printre alte scopuri se regăsesc și prevenirea și combaterea TFU, informarea despre realizările înregistrate și impedimentele în implementarea politicilor antitrafic.

Campania va include multe activități dedicate subiectului, precum mese rotunde pentru specialiștii cu competențe în domeniu, ateliere de lucru cu membrii echipelor multidisciplinare teritoriale, prezentarea raportului asupra analizei gradului de implementare a Sistemului național de referire (SNR) în perioada ultimilor 10 ani, precum și seminare tematice cu accent pe prevenirea fenomenului TFU și riscurile migrației ilegale.

Desfășurarea activităților va fi coordonată de Secretariatul permanent. Activitățile vor fi realizate pe întreg teritoriul țării, în colaborare cu autoritățile publice centrale, partenerii de dezvoltare, la nivel local prin intermediul Comisiilor teritoriale pentru combaterea TFU. Programul poate fi accesat aici.

Campania de informare „Invizibili printre noi” a debutat mai devreme, în aprilie 2017, și a avut loc în opt raioane ale țării. Mai multe detalii pot fi găsite aici.

Campania de informare „Invizibili printre noi” a fost lansată în parteneriat cu Secretariatul Permanent a Comitetului Național pentru Combaterea Traficului de Ființe Umane și Comisia Teritorială a orașului Chisinau și grație Programului împotriva traficului de ființe umane în Europa de Est” și proiectului „Consolidarea eforturilor naționale de protecție a drepturilor omului al (potențialelor) victime ale traficului de ființe umane în Moldova”, ambele proiecte fiind finanțate de Ministerul Afacerilor Externe al Regatului Norvegiei și implementate de Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Misiunea în Moldova.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați: Maria Chiara Tognetti, Ofițer de proiect, OIM Moldova la mtognetti@iom.int