-
Cine suntem
Cine suntemOrganizația Internațională pentru Migrație (OIM) face parte din Sistemul Națiunilor Unite în calitate de principala organizație interguvernamentală care promovează migrația umană și ordonată în beneficiul tuturor. IOM are o prezență în Moldova din 2001.
Despre
Despre
OIM Global
OIM Global
-
Munca noastra
Munca noastraÎn calitate de organizație interguvernamentală principală care promovează migrația umană și ordonată, OIM joacă un rol cheie în sprijinirea realizării Agendei 2030 prin diferite domenii de intervenție care conectează atât asistența umanitară, cât și dezvoltarea durabilă. În Moldova, OIM susține migranții printr-o varietate de activități de relocare, sprijin și protecție.
Transversale (Global)
Transversale (Global)
- Date și resurse
- Acționează
- 2030 Agenda
„Campania de Depistare Precoce a Cancerului Mamar 2024” lansată cu sprijinul OIM Moldova
Chișinău, 4 octombrie - Astăzi, Organizația Internațională pentru Migrație din Republica Moldova, împreună cu mai mult de 340 de reprezentanți ai serviciilor de sănătate din întreaga țară, au participat la lansarea unei campanii vitale menite să promoveze depistarea precoce a cancerului mamar.
Lansarea a fost o oportunitate de a discuta cum să se îmbunătățească serviciile accesibile de depistare precoce pentru femeile migrante și locale prin livrarea informațiilor de sănătate specifice. Un accent deosebit a fost pus pe sensibilizarea culturală și pe necesitatea unei colaborări continue între sectorul sănătății și comunitățile de migranți.
„De la debutul acestei crize, OIM a sprijinit tratamentul oncologic pentru mai mult de 1 800 de refugiați, inclusiv 300 de femei suspectate de cancer mamar. Din păcate, multe dintre aceste cazuri au fost diagnosticate în stadii avansate, afectând semnificativ calitatea vieții lor. Această realitate crudă întărește necesitatea de a ne concentra asupra prevenirii și depistării timpurii ca o abordare mai durabilă și mai eficientă în viitor. OIM rămâne fermă în angajamentul său de a consolida sistemul de sănătate publică și de a răspunde nevoilor refugiaților și migranților”, a declarat Ester Ruiz de Azua, șefa Organizației Internaționale pentru Migrație în Republica Moldova.
„Primul an al programului de depistare precoce a cancerului de sân a dat rezultate promițătoare. Programul asigură accesul echitabil la servicii de prevenire și depistare precoce a cancerului mamar pentru toate persoanele, indiferent de naționalitate, statut de asigurare sau reședință, inclusiv migranți și refugiați. Prin eliminarea barierelor din calea asistenței medicale, inițiativa vizează îmbunătățirea ratelor de diagnosticare precoce și creșterea șanselor de reușită a tratamentului pentru populațiile slab deservite.", au declarat atât Dr. Ruslan Baltaga, directorul Institutului Oncologic, cât și Dr. Rodica Mindruta Stratan, coordonatorul Programului național de control al cancerului.
Campania își va extinde raza de acțiune în diferite puncte de trecere a frontierei (PTF) și centre comunitare, diseminând materiale educaționale și informații prin intermediul radioului și televiziunii, precum și prin organizarea de sesiuni de instruire și informare pentru femei și furnizorii de servicii medicale.
Șefa Misiunii OIM Moldova și-a exprimat recunoștința față de Institutul Oncologic, Ministerul Sănătății, Compania Națională de Asigurări în Medicină și toți ceilalți implicați pentru sprijinul lor constant,și a reafirmat angajamentul de a consolida sistemul de sănătate publică și de a răspunde nevoilor refugiaților și migranților.
Aceste activități au fost posibile datorită sprijinului financiar generos al Guvernului Norvegiei.
***
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați:
Riccardo Severi, Ofițer de Comunicare și Informare Publică, OIM Moldova
rseveri@iom.int