-
Cine suntem
Cine suntemOrganizația Internațională pentru Migrație (OIM) face parte din Sistemul Națiunilor Unite în calitate de principala organizație interguvernamentală care promovează migrația umană și ordonată în beneficiul tuturor. IOM are o prezență în Moldova din 2001.
Despre
Despre
OIM Global
OIM Global
-
Munca noastra
Munca noastraÎn calitate de organizație interguvernamentală principală care promovează migrația umană și ordonată, OIM joacă un rol cheie în sprijinirea realizării Agendei 2030 prin diferite domenii de intervenție care conectează atât asistența umanitară, cât și dezvoltarea durabilă. În Moldova, OIM susține migranții printr-o varietate de activități de relocare, sprijin și protecție.
Transversale (Global)
Transversale (Global)
- Date și resurse
- Acționează
- 2030 Agenda
Studenţii Centrului de Excelență în Securitatea Frontierei instruţi în baza unui program structurat conform practicilor europene.
La data de 10 martie 2021 a fost dat startul primei runde de instruiri în cascadă, ca rezultat al eforturilor comune și cooperării eficiente a Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM) în Republica Moldova, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), precum și a unei echipe de experți din România, realizate în beneficiul Centrului de Excelența în Securitatea Frontierei (CESF).
OIM - Agenția ONU pentru Migrație susține prin proiectul “Consolidarea Capacităților de Instruire ale Poliției de Frontieră în Republica Moldova (TRABOR)” implementarea conceptului de management integrat al frontierei în Republica Moldova și urmărește îmbunătățirea capacităților operaționale ale Poliției de Frontieră în calitate de autoritate modernă ce asigură securitatea frontierei și care contribuie pozitiv la rolul Republicii Moldova în contextul securității regionale.
Proiectul își propune drept scop consolidarea și dezvoltarea instituțională a CESF prin sporirea fundamentului metodologic pentru principalele cursuri de instruire oferite de CESF, inclusiv prin implementarea Cadrului UE de Calificări Sectoriale pentru polițiștii de frontieră (SQF).
În cadrul primei runde de instruiri, 64 de studenți ai CESF au beneficiat de programul de instruire, elaborat în baza celor trei documente curriculare, în domeniile: (1) Supravegherea frontierei de stat, (2) Controlul la trecerea frontierei de stat și (3) Comunicare profesională.
În cadrul discursurilor introductive, reprezentanții OIM au apreciat rolul și contribuția IGPF, interesul și dedicația corpului didactic al CESF, manifestînd încrederea că instrumentele curiculare implementate vor servi drept un suport temeinic pentru pregătirea noilor generații de străjeri ai frontierelor țării.
La final, reprezentanții IGPF și CESF au adus aprecieri și mulțumiri Misiunii OIM în Republica Moldova, pentru parteneriatul durabil și suportul continuu oferit către IGPF și Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei.