Știri
Local

Cea de-a treia ședință a Comitetului de Coordonare a proiectului IDF privind „Consolidarea capacităților de instruire ale poliției de frontieră din Republica Moldova (TRABOR)”

Cea de-a treia ședință a Comitetului de Coordonare a proiectului a avut loc în format online la data de 16 iulie 2021 și a reunit reprezentanți ai Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF), Centrul de Excelență din Securitatea frontierelor (CESF), Biroul Migrație și Azil (BMA), Inspectoratul General de Poliție, Centrul pentru combaterea traficului de persoane, Serviciul vamal al Republicii Moldova și ONG-urile pentru drepturile omului.

Proiectul este implementat de Misiunea OIM în Republica Moldova cu suportul financiar al Fondului Internațional de Dezvoltare al OIM și sprijină dezvoltarea operațională și instituțională a IGPF prin crearea unui sistem durabil de instruire în cadrul Centrului pentru Excelență în Securitatea Frontierei.

Ședința a oferit oportunitatea de a discuta despre realizările importante ale proiectului și
activitățile pentru perioada următoare. Echipa de proiect a OIM a prezentat progresele realizate în implementarea obiectivelor specifice ale proiectului, referindu-se la (i) evaluarea comprehensivă a capacităților și nevoilor CESF și elaborarea „Planului strategic de dezvoltare” (II) evaluarea cuprinzătoare a tuturor unităților de curs incluse în curricula curentă a CESF și a celor trei documente curriculare elaborate. Cursul ToT pentru formatorii CESF și partenerii de proiect pentru a oferi instruire specializată privind combaterea criminalității transfrontaliere și protecția drepturilor migranților în baza standardelor UE și celor mai bune practici vizând instruirea poliției de frontieră, inclusiv Cadrul UE de calificări sectoriale pentru polițiștii de frontieră (SQF) (III) vizitele de schimb de experiență pentru ofițerii CESF și a partenerilor de proiect pentru a înțelege mai bine standardele și cele mai bune practici ale UE vizînd instruirea poliției de frontieră (IV) instituirea unei săli de instruire în cadrul CESF pentru controlul la frontieră, în scopul instruirii prin simulare.

A fost remarcat faptul că, în pofida circumstanțelor dificile, ca urmare a pandemiei de Covid-19, progrese importante au fost înregistrate în cadrul proiectului, prin finalizarea majorității activităților planificate și realizarea obiectivelor specifice propuse.

Reprezentanții MAI și GIBP și-au manifestat aprecierea pentru activitatea OIM în vederea implementării reformelor instituționale, a dezvoltării resurselor umane pentru a asigura o pregătire adecvată pentru controlul frontierei de calitate și respectarea regimului de frontieră în zona de frontieră și punctele de trecere a frontierei.